iSeductress Kurenai
Little fan
 Din: Hisataka-->Taramul Lunii
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 74
|
|
Cultura si traditii japoneze
Nihon no Bunka
Japonia traditionala este tot atit de departe de imaginatia noastra ca si distanta care ne separa fizic de Tara Soarelui Rasare.
Singura deosebire este urmatoarea – ceea ce noi ne imaginam, nu se masoara in kilometri, ci in grade si nuante de sensibilitate.
Datorita izolarii geografice a Japoniei, modul in care cultura nipona s-a exprimat a fost perceput secvential, fragmetat si nu ca o unitate de structura. Unitatea structurala provine in acest caz dintr-o unitate a contrariilor.
Intr-adevar, aceasta teza este un loc geometric transpus literar, centrat pe cuvintul “contrast”.
Astfel, secolul al XI-lea d.Hr., cind in alte parti ale lumii statele erau in curs de formare, gaseste Japonia cu o literatura clasica, intr-un stat unitar si centralizat.
Gingasia si sensibilitatea exprimata literar contrasteaza cu duritatea clasei militare a samurailor, in ascensiune, care va conduce Japonia timp de opt secole.
Intr-o tara in care tortura era ridicata la nivel de arta, privitul florilor, hanami, era o sarbatoare nu numai pentru ochi, dar si pentru suflet.
Pe plan religios, in secolul al VI-lea d.Hr., in Japonia patrunde budismul. Budismul marcheaza decisiv arta, scrierea, organizarea sociala si structurile statului.
Totusi, japonezii nu isi abandoneaza propria religie, Shintö, budismul si shintoismul coexistind si astazi, intr-o armonie tipic nipona.
Dupa epocile istorice cunoscute sub numele de Kamakura si Muromachi, Japonia ajunge in pragul dezastrului din cauza de numeroaselor razboaie civile.
In anul 1600 insa, dupa batalia de la Sekigahara, Shögun-ul Tokugawa Ieyasu unifica Japonia si instaureaza pacea feudala pentru aproape trei secole (1603-1868).
Pacea feudala, sinonima cu era Tokugawa (Edo), va marca decisiv cultura si traditia japoneza. La inceputul acestei perioade istorice (in anul 1639) Shögunul Tokugawa Iemitsu, impune izolarea Japoniei prin ruperea legaturilor cu toate tarile straine. Japonia renunta astfel la legaturile cu lumea exterioara si se inchide in ea insasi.
Acest efort de repliere interioara reprezinta geneza unei culturi unice ce se caracterizeaza prin introspectie, interiorizare si trairea acuta a temporalitatii.
Conceptul de “Vid” asociat budismului Zen patrunde in toate compartimentele vietii, proiectia sa in cultura japoneza fiind determinanta.
Elementele de arhitectura, eticheta, arta gradinaritului, ceremonia ceaiului, poezia, teatrul urmeaza o cale, “Dö”, fiind ridicate la nivel de arta printr-o formalizare extrema.
Sarbatorile, ceremomiile, vestimentatia, bucataria specifica, transpun si transfigureaza viata de zi cu zi intr-o lume a simbolurilor, cunoscuta, inteleasa si traita doar de japonezi.
Japonia contemporana are un aspect modern, datorita inevitabilelor schimbari produse incepind cu perioada Meiji (1868-1912), care a marcat ruptura definitiva de Japonia feudala.
Cultura si Japonia traditionala subzista insa, constituind filonul de vitalitate si creativitate nipona.
Cutremure, taifunuri si tsunami devastatoare au lovit Japonia pe tot parcusul existentei ei. Al doilea razboi mondial s-a terminat pentru japonezi odata cu lansarea celor doua bombe atomice asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki, care au produs sute de mii de victime. Toate acestea insa nu au putut distruge spiritul Yamato.
Japonia s-a ridicat din cenusa atomica, intr-o replica a pasarii Phoenix, dar cultura sa a ramas pentru noi la fel de indepartata, necunoscuta si inaccesibila.
Profesorul de filozofie Tetsure Watsugi explica aceasta stare de lucruri astfel:
“A aborda o alta cultura este ca si cum ai asista la o piesa de teatru Kabuki, unde ego-ul fiecarui actor este ascuns de o masca. Cealalta cultura este masca, iar realitatea din spatele mastii este altceva, de origine japoneza.”
Aceasta “realitate din spatele mastii” este scopul site-ului, intitulat, nu intimplator “Shögun”
Budo - Arte martiale
Urmind conceptul unitatii intre spirit si tehnica, Budo s-a dezvoltat rafinind disciplina unui antrenament auster, care promoveaza eticheta, tehnica desavirsita, rezistenta fizica si psihica. Japonezii au mostenit aceste valori culturale traditionale care joaca un rol proeminent in formarea personalitatii lor.
In Japonia moderna, spiritul Budo este o sursa de energie puternica si promoveaza o dispozitie placuta in societate.
De aceea trebuie sa ne reamintim permanent principiile fundamentale ale Budo traditional:
1. Scopul
Budo cultiva caracterul, imbogateste abilitatea de a face judecati de valoare si promoveaza un individ disciplinat si capabil, datorita participarii la un antrenament fizic si mental, care utilizeaza tehnici martiale.
2. Keiko
Atunci cind practicam zilnic, trebuie sa urmarim comportamentul specific, sa aderam la fundamente si sa rezistam tentatiei de a urmari prioritar maiestria tehnica, in locul unitatii dintre spirit si tehnica.
3. Shiai
Intr-un meci sau atunci cind executam un kata, trebuie sa se manifeste spiritul Budo, sa dam tot ce avem mai bun, sa cistigam cu modestie, sa acceptam infringerea cu gratie si sa ne manifestam in mod constant de o maniera temperata.
4. Dojo
Dojo este un loc sacru pentru antrenarea spiritului si corpului. Aici trebuie sa se mentina disciplina, eticheta, politetea. Locul de antrenament trebuie sa fie un ambient linistit, curat, sigur si solemn.
5. Modul de predare
Atunci cind tine cursuri, pentru a fi un profesor eficace, maestrul de Budo trebuie intotdeauna sa faca eforturi de a-si cultiva caracterul, indeminarea, disciplina spiritului si a corpului. El nu trebuie sa fie afectat de ideea de cistig sau de pierdere si nici sa nu afiseze aroganta datorita unei indeminari superioare elevilor. Maestrul trebuie sa degajeze o atitudine care sa poata fi urmata intotdeauna ca un model de conduita.
6. Promovarea Budo
Cind se promoveaza Budo trebuie sa se urmareasca valorile traditionale, sa se caute un antrenament substantial, sa fie adusa o contributie personala in cercetarea Artei. De asemenea, trebuie cautata capacitatea maxima pentru a perfectiona si a pastra aceasta Arta traditionala, care sa includa in acelasi timp punctele de vedere internationale.
Istoria Ju jutsu-lui
Sunt mai multe ipoteze privind provenienţa Ju jutsu-lui.
Mitologia japoneză spune că Jujutsu a fost creat acum 2000 de ani de către zeii Kashima şi Kadori cu scopul de a pedepsi pe cei ce trăiau în provinciile din Estul Japoniei şi care nu se supuneau legilor. De asemenea alţii cred că Jujutsu-ul a fost introdus din China în Japonia de Chuen Yuan-pin în timpul dinastiei Ming, dar este relativ credibilă.
O altă ipoteză este aceea că Jujutsu-ul japonez îşi are originea în stilul de luptă introdus de călugărul budist, Bodhidharma, din China in Japonia prin secolul V sau VI d.H, dar artele marţiale chineze datează din timpul dinastiei Chou, linia regală ce a guvernat China din 1122 până în 255 î.H. Acel sistem de luptă nu era la fel ca Jujutsu-ul de astăzi, dar probabil avea tehnici şi principiile de bază, care mai târziu s-au dezvoltat în tehnici de luptă mai avansate asemenea celor folosite astăzi.
Acestui sistem de luptă i s-au asociat o serie de nume precum: kempo, yawara, kugusoki, kumiuchi şi taiho Jutsu, dar termenul de JuJutsu a apărut în timpul lui Shinra Suburo Yoshimitsu în jurul anului 1100 d.H. În timpul perioadelor Hojo şi Muromachi (1000-1600) multe stiluri diferite de Jujutsu au fost dezvoltate, fiecare punând accent pe tehnicile individuale. Kito Ryu este cunoscut pentru tehnicile de proiectare, Takenouchi Ryu pentru imobilizări, Tenshin Shinyo Ryu pentru Atemi (lovirea punctelor vitale) şi prize, Yoshin Ryu pentru Tai sabaki (deplasările corpului) şi fluiditate.
De-a lungul sec. XVII, 725 de stiluri de Jujutsu au fost oficial înregistrate. Diferitele stiluri de atunci earu grupate în stiluri dure şi moi, sau mai puţin dure. Unele se bazau pe lovituri cu piciorul şi mâna, altele pe proiectări, şi de asemenea pe imobilizările membrelor sau ţintuirea la pământ a adversarului. La sfârşitul sec. XIX multe din aceste stiluri de Jujutsu au dispărut, dar unele stiluri mai vechi s-au menţinut până în zilele noastre fiind practicate la scară largă în lume (Kito Ryu, Tenshin Ryu, Yoshin Ryu, Daito Ryu etc.). Din aceste şcoli de Jujutsu au luat naştere difeite arte marţiale, unele stiluri de karate, Judo-ul fondat în 1886 de către Kano Jigoro, şi Aikido în 1936 fondat de Osensei Ueshiba Morihei.
Ju Jutsu în zilele noastre
Jujutsu este un sistem de autoapărare foarte eficient pentru toate persoanele, de ambele sexe indiferent de vârste. Spre deosebire de celelalte arte marţiale "Do" sau de cele sportive, Jujutsu este o formă de luptă ce vine direct de pe câmpul de luptă, nefiind îngrădit de forme rigide care într-o luptă reală nu ar avea nici o valoare. Puterea acestui sistem de autoapărare constă în variatele modalităţi de abordare a luptei, indiferent de condiţiile acesteia, mereu găsindu-se mai multe soluţii pentru rezolvarea conflictelor.
Jujutsu este un excelent mod de a menţine sau mări flexibilitatea, rezistenţa fizică şi puterea atât fizică cât şi psihică. Este de asemenea foarte bun pentru copii, oferindu-le încrederea de sine, coordonare, îi învaţă respectul, disciplina şi îi ajută să se integreze mult mai uşor în grupuri.
*****
Legenda salciei pletoase
O legendă transmisă oral povesteste despre un medic japonez, Akiyama, ce locuia în Nagasaki. Pentru a învăta noi tehnici de medicină s-a hotărât să meargă în China. Pe durata sederii sale a învaţat o artă marţială numită hakuda care folosea atât lovituri cu piciorul cât şi cu pumnul, dar şi apucări sau cuprinderi cu braţele. Pe lângă acestea şi-a însuşit 28 de posibilităţi de a salva un om de la moarte aparentă. La întoarcerea în Japonia, Akiyama s-a hotărât să predea arta sa unor elevi selectionaţi cu mare grijă, dar puţinele tehnici pe care le cunostea, au făcut ca elevii lui să-l părăsescă. Supărat, doctorul a plecat la templul Tenjin unde a meditat timp de 100 de zile. În acest răstimp Akiyama a fost profund impresionat de ruperea unui pin înalt din pădure, copleşit de greutatea zăpezii, în urma unui viscol puternic. Cu toate acestea, o salcie care se găsea în apropiere s-a plecat sub greutatea zăpezii abundente, lăsând zăpada să cadă de pe ramuri, revenind la poziţia initială. Doctorul a înteles lecţia şi a folosit-o în arta învăţată în China, descoperind 303 metode diferite ale artei respective. Ca urmare şi-a deschis o altă şcoală care a avut un mare succes şi a numit-o Yoshin Ryu (şcoala inimii de salcie).
Calea blândeţii
Legenda spune că JuJutsu a fost inventat de Hisamori Takenouchi, la începutul seolului XVI, un mare samurai care îşi dedica fiecare moment antrenându-se pentru luptă. Takenouchi luase parte la o luptă împotriva unui daimyo rival, într-o problemă legată de terenuri şi hotare, în urma căreia a fost rănit cu o săgeată în umăr revenindu-şi abia la lăsarea nopţii. Reusind să scape în pădure de hoţii care aşteptau venirea nopţii, pentru a putea jefui trupurile neînsufletiţe ale samurailor căzuţi la datorie, unde a leşinat din nou. Când s-a trezit, se afla într-o colibă, învelit cu piei de animale. S-a uitat în jur şi a văzut un bărbat de vreo 60 de ani.
-Te-ai trezit, bravul meu prieten! a zis bătrânul. Nu te speria, vei trăi să mai lupţi şi altă dată. Rana a fost doar în carne şi am reusit să scot vârful săgeţii.
După care s-a întors şi i-a adus ceva de mâncare. Takenouchi a luat bolul cu fiertură, fără să se teamă, pentru că era prea slăbit să-i mai pese de ceva. S-a prăbuşit din nou în culcuş şi a adormit. În ziua următoare a aflat că bătrânul sihastru se numea Sato şi era un Yamabushi (călugăr ascet războinic). Yamabushi erau soldaţi care, din diferite motive, se simţiseră obosiţi de viaţa publică şi se retrăseseră să trăiască în regiuni izolate, pentru a studia Zen-ul. După câteva săptămâni Takenouchi şi-a revenit în puteri ieşind în fiecare dimineaţă în curtea căsuţei lui Sato şi exersând mânuirea sabiei, pentru a-şi recâştiga îndemânarea. Bătrânul îi urmărea mişcările, să vadă dacă umărul se vindecase complet. Seara discutau de bătălii trecute şi despre metode de luptă. Sato i-a explicat motivul care l-a determinat să se retragă din serviciul seniorului său, pentru a medita la sensul existentei şi la relatia sa cu restul lumii. După zece ani îşi dăuse seama că dorea să trăiască singur pentru totdeauna şi să nu mai fie nevoit să ucidă pe cineva. Mai rămânea ameninţarea tâlharilor care colindau ţara, umblând după jafuri. Aşa că inventase o metodă de luptă ca să se apere, o metodă care nu ucidea adversarul. Curios Takenouchi l-a rugat sa-i arate şi lui acel mod de luptă,
-Apucă-mă într-un fel care ţi se pare că nu-mi lasă nici o sansă să scap, i-a zis bătrânul. Samuraiul a făcut întocmai dar într-o fracţiune de secundă s-a trezit zburând prin aer, aterizând cu suspine.
-Străduieşte-te mai mult! i-a strigat Sato. Takenouchi s-a repezit la el, încercând să-l doboare, însă a ajuns într-un tufiş. -Acum încearcă să mă ucizi, i-a spus sihastrul. Samuraiul s-a apropiat calm, apoi şi-a repezit trupul înainte, încercând să-l înhate pe Sato. Dar şi de data asta s-a trezit scuturându-şi kimonoul de praf.
-Cum e posibil aşa ceva? s-a minunat Takenouchi, uimit de uşurinţa cu care-i venise de hac bătrânul.
-Calea mea este blândă, i-a răspuns Sato, se bazează pe tehnici de blocaj si folosirea energiei si puterii adversarului împotriva lui însuşi. Dar nimeni nu păţeşte nimic, cu excepţia cazului în care vreau eu.
Takenouchi a rămas cu sihastrul timp de 2 ani, învăţând arta acestuia de luptă cu mâinile goale. După o vreme a simţit nevoia de a se întoarce în lumea civilizată. I-a mulţumit lui Sato pentru tot ce făcuse pentru el si pentru că-l învăţase arta căii blânde. După ce a ajuns acasă, spre umirea prietenilor care-l crezuseră mort, a lăsat spada de-o parte şi s-a concentrat asupra căii blânde de luptă, cea învăţată de la bătrânul yamabushi. După mulţi ani, Takenouchi a pus la punct un sistem de luptă fără arme, inspirat de Sato, dar cu multe îmbunătăţiri proprii, pe care l-a numit JuJutsu, sau arta blândă (arta supleţii).
****
JuJutsu mai este cunoscut şi sub denumirea de hakuda sau yawara, referindu-se la şcolile vechi, tradiţionale ale artei. În traducere liberă, jujutsu înseamnă arta supleţii, şi este cunoscut pentru prizele şi contraprizele sale perfecte, combinate cu imobilizări efectuate cu braţele dar şi procedee superioare de control al încheieturilor, toate acestea combinate cu lovituri în puncte cheie. Un alt aspect legat de JuJutsu este arta atemi, preluarea controlului prin atacarea punctelor de presiune vulnerabile. JuJutsu nu este o competiţie a muşchilor puternici, acest factor nereprezentând un element primordial al artei. Mai precis se bazează pe echilibru fizic si psihic, pe eficacitatea utilizării ki-ului (hara), precum şi a tehnicilor în sine. Acest mod de autoapărare elimină avantajele date de înalţime, greutate sau muşchi, egalizând astfel şansele luptătorilor şi transformându-l într-o artă foarte accesibilă oamenilor de rând, incluzând şi femeile. Astfel că nu e de mirare dacă vedem că un maestru de JuJutsu care cântăreste 60 kg, poate să arunce la pământ o matahală de om, fără prea mult efort.
_______________________________________
CrY
DiE
PrAy
BlEeD
My
AnGeL
|
|
, specializat în arta tradiţională japoneză, Muzeul de Ştiinţă, Muzeul Naţional de Artă Modernă, etc.
